Copiii din echipa Observatorii, de la Școala Gimnazială din Grozești, au primit calificativul triplu A: „Atenți, alerți, activi” – așa i-a văzut Theodor Jumătate, jurnalistul GSP care a participat la atelierul de educație non-formală, alături de colega noastră, Adina Ana Cristea.
„Toți doreau să citească, toți au vrut să răspundă. Mulți au spus că sunt timizi, dar și că sunt curioși, iar curiozitatea s-a dovedit mult mai puternică.”
Foarte puternică a fost reacția copiilor la povestea lui Ruhi Rahman – o femeie mulsulmană din Newcastle, a scris pe contul său de Facebook despre cum un bărbat necunoscut s-a apropiat de ea și
sora sa în metrou , spunându-le: „Ridicați-vă de pe scaunele astea acum! Asta e țara mea!”. Bărbatul a mai urlat la ele și a făcut remarci antimusulmane: „Voi bombardați diverse țări și nu meritați să fiți în această țară.” Observatorii noștri au reacționat puternic la poveste: „Să o apărăm, pentru că putem fi noi în locul ei” și ne-au arătat încă o dată că și copiii pot ajuta și pot produce schimbarea.